On AirEmisiuni Student FMEchipaStiriTop 30 on Student FMForumul Student FM

Concursuri

Student FM
Ionut Zaporojanu
Fondator

"Salut!

Sincer, nu prea am cum sa-ti povestesc ce s-a intamplat de-a lungul timpului in doar cateva randuri, dar sper sa reusesc!

Totul a pornit in drum spre facultate, prin primavara lui 2004, cand mi-a venit ideea sa fac un post de radio pirat in camera de camin a unui coleg de grupa. Sfatuit de prieteni ca risc prea mult, am decis ca impreuna cu Universitatea Politehnica din Bucuresti sa infiintez un post de radio dedicat tuturor studentilor. Dupa cateva zile, in timpul orelor de curs am ales si numele: Student FM. Am cooptat doi colegi de facultate si am inceput sa punem pe hartie cam tot ce ne trebuia pentru punerea in functiune a radioului. Din primavara lui 2004 si pana in iarna am tot batut culoarele UPB-ului din usa in usa, din birou in birou, de la om la om, pentru a incerca sa realizam ceva frumos impreuna, intrucat singuri nu ne permiteam… Deoarece traim in Romania, nimeni nu voia sa munceasca, nimeni sa se implice, nimeni sa ne ajute, toti ma sfatuiau sa renunt, spunandu-mi ca acest proiect nu ar avea un viitor. O singura persoana a crezut in proiectul Student FM si l-a sustinut spiritual...Ecaterina Andronescu. Usor usor, cu bani imprumutati de la rude, am inceput sa emitem doar pe internet in iarna lui 2004, dintr-o camaruta veche si neincalzita din Facultatea IMST. In primavara anului 2005 am castigat si licenta in Bucuresti pe 103,4 MHz dupa luni intregi de cereri la CNA, proiecte depuse si alte nebunii. Radioul deja cerea timp, bani, oameni care sa-l creasca. In acel moment de inceput am ramas singur in echipa de creatie, colegii mei preferand sa isi vada de viata si jobul lor. De atunci si pana in prezent radioul a trecut prin multe schimbari, multe probleme, multe dificultati in gasirea clientilor de publicitate si, usor usor, de la un concept studentesc s-a ajuns ca in prezent Student FM sa aiba o echipa, un sunet bun, o grila de programe si muzica mai bune decat foarte multe radiouri renumite din Bucuresti si nu numai, asta datorita unui lucru foarte important…

… noi, echipa Student FM, punem suflet in tot pentru ca nu vrem sa te dezamagim."

 In luna iulie 2008, radio Student FM a fost vandut Universitatii Spiru Haret, urmand ca ei sa relanseze un alt radio studentesc cu un alt format si o alta echipa.


Web Design NorthStar Media